Amintiri..simbol al iubirii

Da...

Cineva a spus odata ca suntem legati de unele lucruri ca o ata invizibila, sau cel putin nevazuta de noi, dar care pe zi ce trece se rupe fiindca uitam de acea persoana, acel lucru sau acel loc. Si mereu se inoada fiindca revenim..din greseala. Pe zi ce trece ata se face tot mai mica si in cele din urma o sa se rupa de tot, fara sansa de intoarcere, asa suntem noi oamenii, uitam tot ce este important si distrugem legatura..suntem indiferenti.

Inima mea bate la gandul groaznicei despartiri..eram ca un copil mic de cel mult 5 ani, dar veselia mea era pretutindeni, imi invada fiinta, corpul obosit..

Era primavara iar verdele se intindea deasupra orasului Mangalia, cerul era senin, iar soarele ma imbratisa cu drag. In pofida faptului ca acel loc a insemnat ceva pentru mine, pentru ei nu a contat.

Un sentiment de nostalgie imi inunda sufletul. Parcul de langa port este un loc cunoscut, avand in vedere ca atatea persoane trec pe acolo. Grijile oamenilor alunga acest gand al fericirii, doar zambetul inocent si fata senina a copiilor ma imbolnaveau, acum nu mai stiu ce simt. Un fior al constrangerii predomina in aerul din ce in ce mai greu de respirat.

Odata stateam pe banca alba de langa parc, radeam si fugeam cu toate ca timpul nu era darnic si nici prietenos..dar atat cat puteam imi impartaseam gandurile si atentia cu linistea si cu un prieten drag.

Acelasi traseu era urmat zilnic, acel loc imi aducea linistea si zambetul..poate pentru ca era langa parcul de copii era un obstacol dar...nu! Totul se modernizeaza si asa pot spune ca vor sfarsi multe locuri cu semnificatie sincera. 

Erau pomi infloriti, miros de iarba abea taiata, un vant domol imi ravasea parul si misca incet crengile copacilor..se auzea marea si se simtea mirosul de apa sarata..se vedeau pasari care se luptau in miscari de razboi..acum nu mai vad si nu mai simt nimic, acea simpla banca pentru multi, a insemnat ceva pentru mine. 

S-a construit un loc pentru mini golf..poate este ceva bun, dar de ce tot ce vad eu este gunoi, spatiu irosit pentru o cauza pierduta si ca orice lucru faurit de om, se va strica, va disparea. Si pentru ce aceasta aroganta? Pentru nimic, cand se va sfarsi tot, vom cauta cu disperare un loc unde sa ne retragem, sa gandim, sa meditam.

Folosind nicio cale ca o cale de intoarcere si folosind nicio limita ca o limita voi ajunge sa imi doresc ceva, acum de-atata ordine mi-e sila si de stiutulpederost mi-e somn. Eu stiu lucrurile astea si de timp si de orice iluzie, incaperea mea este un tinut pustiu.