La rascruce de drum

Absenta imi provoaca rani.

               Nu stiu ce vreau, ce sunt, ce cred. Simt, consimt si nu ma mai leg de acea " De ce!?". Intr-adevar, absenta blogului m-a motivat sa ajung mai repede la el. Nu ma mai asculta nimeni. Si oricum daca ar face-o, nu ar fi mare diferenta daca nu le-as spune. Oamenii..? Oamenii sunt teleghidati. Nu sunt un bun observator al lucrurilor din jurul meu, sunt absenta si necalculata. Tin minte ca asa am inceput blogul...asa m-am descris. Aveam dreptate, eu nu ma schimb. Eu raman la fel. Doar privesc schimbarea.
               Ploua cu galeata. Ma linisteste si curios, ma face sa ma gandesc ca nu am nevoie de nimeni. Cred chiar! Ca as putea sa traiesc singura. Nu ar exista vreo diferenta. Oamenii sunt orgoliosi si am spus asta de atatea ori pe buna dreptate. Si pe langa "insusirea" asta, mai au si altele...
                Merg zilnic cu gandul la viitor si caut orice lucru neinsemnat care ar putea sa imi starneasca curiozitatea. Stiu raspunsul, dar tragic, am uitat intrebarea. Nu e corect! Destinul si-a jucat cartea de prea multe ori. Ar trebui sa ia o pauza si sa caute un alt joc, cum ar fi remi?!..Mda, inca am curajul si puterea sa fac glume. Ma simt obosita, terminata chiar. Dar asta doar in interior. Imi lipseste ceva..
                Sincer, nu incetezi sa ma uimesti. Chiar deloc. Iar rabdarea mea e inca rezistenta. Ce ciudat...
                Sunt o mincinoasa! Am spus ca blogul va fi mereu la zi cu sentimentele mele, dar nu stiu de ce, am incetat. Am amanat. Am intarziat...Doare. Stiu ca nu doare tare, dar e ciudat. Sunt uimita. Nu mai aud, nu mai vad, nu mai vreau. Am fost prea atenta la tot si acum...regret putin. Toti sunt jalnici in adevaratul sens al cuvantului. De fapt, nu am de unde sa stiu daca toti sunt asa. In mare parte, ar trebui sa fie problema lor. Daca ei nu se streseaza cu persoana lor, eu de ce le-as face reclama!?
                Nisipul din clepsidra tineretii se scurge primejdios, nu ca ar conta. Era doar o sesizare. Vreau o pauza..vreau sa uit de oamenii din jurul meu. Sincer, te vreau pe tine. Un singur om cu care sa zambesc. Nu vorbesc despre lucruri romantice, nu. Vorbesc despre ceva unic, o prietenie puternica. Care are la baza oameni puternici.
                Am sesizat ca in viata ai piedici nu mari, ci imense. Si asta include obstacole ca oameni, timp, lucruri, bani.
               Iti imaginezi o lume mai buna? Brusc, ideea asta a picat in mintea mea. Simt ceva puternic in capul pieptului, imensa, care e in profunzime cauzata de...lume. Lumea, care este insusi un intreg, sunt mai "puternici" decat mine...
              Din cauze necunoscute, sunt singura. Din cauze cunoscute, sunt inca eu, sincera si al naibii de sensibila. Afara nu mai ploua, chiar e soare. Aproape de canicula perfecta, luna iunie a venit fara sa imi dau seama. Nu imi mai dau seama cand trece timpul sau cand sta...oare a stat vreodata?..
             Sunt o persoana buna sau cel putin asta vreau sa cred, dar de ce ma simt vulnerabila, slaba si vinovata? Vinovata fiindca fac din niste prosti, genii "absolute" si parca, parca nu e bine.. Slaba fiindca ma doare si vulnerabila fiindca....fiindca nu mai pot fi tare.
            Dar imi voi reveni...! Imi voi reveni..