Inima mea scrie, sufletul tace

Rânduri scurse..

Cine sunt eu să spun ce simt? Cine sunt eu să îţi spun că greşeşti iar sufletul meu arde? Cine sunt eu să îţi spun ca sufăr şi că acum sunt slabă? Cine sunt eu să îţi vorbesc când abia pot să deschid gura? Cine sunt eu acum când fruntea-mi este încordată şi plină de riduri, când ochii mei sunt tulburi si obosiţi, incapabili de a mai sta deschişi ? Cine sunt eu când ascult muzică şi îmi doresc doar să înţelegi, fără să mai vorbesc? Cine sunt eu când văd că tu, om, eşti mai fericit cu alte persoane? Cine sunt eu când vreau o îmbrăţişare, o şansă de a înţelege ce fac greşit?Cine sunt eu azi ? Cine sunt eu când văd oamenii fericiţi şi mai important cine sunt eu când oamenii sunt fericiţi fără mine? Cine sunt eu în singurătate? Cine sunt eu seara, înainte de culcare şi cine sunt eu când adorm sau nu...? Cine sunt eu când ceasul arată ora 4 dimineaţa iar eu sunt amorţită de oboseală? Cine sunt eu când oamenii îmi zâmbesc şi apoi pleacă? Cine sunt eu ziua? Cine sunt oamenii din jurul meu? Cine i-a adus la mine şi cine s-a gândit că mă voi vindeca de durere? ...Cine sunt eu, în definitiv?

Nu mai pot să deschid gura, dar inima mea scrie şi sufletul tace.

Îmi arde faţa, tremur. Ce s-a întâmplat? Ce nu înţeleg din toate lucrurile astea? Sunt făcută să rămân singură pentru că nu sunt capabilă să mai spun ce simt, că nu mai pot să mă împart, că aş vrea să lupt dar azi nu pot, că îmi e frică să stau pentru că mă invadează zeci, sute, mii, milioane de gânduri, că mă hărţuiesc amintirile şi că nimeni nu mai este capabil să lupte pentru sufletul meu? 

Mă bucur de singurătate în momentul de faţă. Dacă aş vedea vreo faţă comună, a unei persoane apropiate sau nu, cu siguranţa aş izbucni în plâns. Da, omule, fiinţă umană, sunt bine. Sunt foarte bine, dar nu astăzi. Am răni prea adânci, prea ascunse de lume şi de mine ca să pot face faţă la tot. Sunt prea dată la o parte, sunt un străin lumii, sunt o dezamăgirea sorţii..sunt din nou tristă.

Sunt din nou tristă dar nu-ţi pasă. Sunt din nou disperată dar nu te atinge nimic. Sunt vulnerabilă dar nu vezi. Sunt eu dar vrei altceva. 

This could be heaven and this could be hell.

 BACK.

Drumul spre regăsirea sinelui (sau ceva asemănător)

      Sunt răcită, rece, gheaţă, sloi. Sunt ploaie de vară şi tornadă în acelaşi timp. Dar cui îi pasă?

Nu aş vrea să renunţ la mine însă o fac încet, încet. Părerea altora despre mine a devenit ”adevărata eu”. 

     Ce trist…ce dezamăgitor. De ce las să se întâmple aşa ceva? De ce mă plâng şi de ce plâng? De ce am aşteptări de la inima asta proastă a mea care a încasat de atâtea ori atâtea lovituri? Ce este cu ei? Şi mai important, ce este cu mine? Vreau să le fiu aproape oamenilor şi să îi iubesc dar ei nu înţeleg asta. Ei văd această iubire aidoma unui schimb. NU! Pur şi simplu iubesc viaţa şi moartea deopotrivă. Nu moartea fizică, ci moartea psihică, mentală. Vreau să le fiu aproape şi departe în acelaşi timp. Vreau să încasez toate gloanţele cosmetizate în vorbe, gesturi, priviri şi lucruri, sentimente şi momente. Zâmbete false, riduri timpurii, lacrimi cât cuprinde şi surprinde sufletul omului. Aş vrea sa le observ singură, să fiu singură dar doare. Doare să îţi iei inima în dinţi, să mergi înainte cu riscul acesta banal. 

       Vreau să creez şi mai important vreau să mă creez. Dar cum fac asta acum? Ce am devenit? Cum am ajuns aici, în starea asta? „E vina ta!” îmi spun. Dar cine poate ştii cu certitudine care sunt cauzele nebuniei şi suferinţei?...

scrisoare.

Dragă eu,

      Sunt eu, Delia. Şi am venit „aici şi acum” să îţi alin suferinţa. Să fac şi să spun ceea ce crezi că alţii trebuiau să facă şi să spună. Să te ajut, să îţi fiu alături şi să-ţi împărtăşesc durerea. Să o simt atât de bine, încât să pot plânge cu sughiţuri şi noduri în gât, în acelaşi timp. Nu îmi este frică de tine, de suferinţa pe care o trăieşti prin măduvă, oase, muşchi, vase de sânge şi nervi. Nu îmi este frică să-ţi fiu alături când îmi spui nonşalant „Sunt bine, poţi să pleci”. Ştiu prea bine că după plecarea mea, faţa ta inexpresivă se va umple de riduri subtile în jurul ochilor de la sforţările tale penibile de a opri şirurile de lacrimi sărate şi fierbinţi. Ştiu că vrei iubire şi că eşti simplă. Ştiu că ai vrea să fii în centrul atenţiei acelei persoane, dar ascunzi ţi te ascunzi. Ştiu că atunci când pleci zâmbitoare, îţi plânge şi tremură tot trupul. Ştiu ce muzică să îţi dau când te simţi prost şi da, evident, ştiu că te interiorizezi cu muzică. Cânţi când ai impresia că nimeni nu este atent. Dar draga mea, eşti naivă ! EU sunt mereu acolo, privind şi ascultând ce faci şi spui, ce vezi şi cânţi. Ştiu că îţi place să priveşti oamenii în cel mai natural mod posibil pentru că sunt frumoşi , dar te rănesc privirile şi gesturile lor răutăcioase. Ştiu că eşti inocentă şi credulă. Ştiu că vrei să pari periculoasă spunându-mi vrute şi nevrute, mă ameninţi că aş fi în şiroaie de lacrimi dacă aş şti ce simţi acum. Ha! Ce gest juvenil. Of, draga mea, îţi trădezi făptura plăpândă cu sforţari inoportune. De mine nu te poţi ascunde. Ştiu ce te-a marcat şi şocat. Încă tresaricând auzi ţipete prin casă şi îţi vine să dispari când oricine te pune să faci ceva din ce tu nu ai vrea. Ştiu că te saturi de oameni repede, dar suferi după ei imediat ce ai făcut cel mai bun lucru din viaţa ta : scapi de ei. Ştiu că vreau să fii lăudată când faci ceva bine dar..eh!

      Ştiu că te subestimezi şi mulţumeşti cu lucruri mărunte când ştim amândouă că ai putea avea totul sau chiar ceva mai bun. Ştiu că ai vrea să străluceşti dar mereu ajungi un cărbune neşlefuit printre atâţia bolovani de pământ. Ştim amândouă frustrarea şi complexul tău pentru trupul atât de imperfect. Ha! Îţi văd privirea scârbită în oglindă zilnic şi dezamăgirea că a mai trecut o zi însă nimeni nu a realizat că eşti tristă. Sau realizează dar pleacă cu coada între picioare pentru că eşti mai rece ca un cub de gheaţă.

      Te minţi şi minţindu-te pe tine, îi minţi şi pe alţii. Îi faci să creadă în tine şi în falsa ta aparenţă şi siguranţă. Ştiu ce vrei, eu chiar ştiu ce vrei. Ştiu că ignori persoane pentru că altele sau chiar ele, te-au dezamăgit. Eu ştiu ce coşmaruri ai şi cât de mult eviţi să vorbeşti despre ele cu cineva. Eşti ascunsă crezând că e mai bine şi nu, nu este. Eu, eu te ştiu. Ştiu ce vrei şi ştiu să îţi ofer. Ştiu cum să ofer. Eu nu îţi cer îmbrăţişări, mâncare, săruturi sau mai ştiu eu ce. Să fim serioase.  Eu ştiu cum să-ţi vorbesc pentru că eu nu bat câmpii ca tine, eu nu te-am dezamăgit niciodată.

        Ştiu foarte bine că în momentul de faţă eşti cam confuză şi obosită, iar momentul beautitudinii este redundant acum. Te-ai pierdut în drumul spre găsirea ta. Dar sunt aici. Nu mai căuta, nu îţi mai pune întrebari inutile şi nu îţi mai pune speranţa in fiecare nou-venit prieten sau vechi-regăsit amic crezut prieten. Nu eşti singură, dar nici cu cineva sau lângă cineva. Sunt aici. Eu ştiu ce ai vrea ca alţii să ştie despre tine. Eu ştiu totul. Pentru că sunt tu, eu sunt ce căutai de atâta timp. Eu sunt drumul spre tine, spre dezlegarea misterului tau cu dinţii.

Cu drag, 

tu,

Delia.