Si daca stau sa ma gandesc, nu sunt bine. Nu sunt eu. Vreau sa fac ceva dar nu stiu ce. Sa fug nu mai este o solutie. Dar nici sa infrunt nu pot. Stagnez si fac ce nu voiam. Sunt un cameleon de sentimente vrand tot si nimic in acelasi timp. Imi e greu sa inteleg ce este in mintea mea. Simt oboseala in toate particelele trupului si mintii mele. Dar vreau sa fiu puternica, vreau sa lupt indiferent de ce mi se va intampla. Dar picioarele ma lasa si concretizarea momentului e inutila. Sunt livida de ambitie acum. Poate mai tarziu va fi altfel. Cred ca sunt plictisita sau pur si simplu vreau sa ascund cu orice pret starea de rau, de ameteala. Retina cuprinde lacoma lumina difuza, "sparta" in sute de culori si forme vrand sa cuprinda tot orizontul nelimitat al lumii si atat de limitat omului. E noapte dar sunt sigura ca abia acum vantul trezeste trupuri naive si amortite. Vad cum lumea merge alene bolborosind si articuland cu greu cuvinte imposibil de grele pentru balanta sufletului. De ce pare ca un glont e mult mai inofensiv decat ceea ce spun oamenii? Gresesc, stiu. Nu e prima data. Gandurile mi se risipesc brusc. Ce spuneam? am uitat.
