Ură-n iubire?

Mereu pentru tine...

                    M-am saturat sa ma invart in cerc. Evit sau oare nu mai pot sa spun ce simt? De ce? De ce accept situatia? De ce am ajuns aici? De ce nu face nimeni nimic?...fiecare lacrima a noastra ar putea salva oamenii din jurul nostru, ar putea sa ii ajute. Sa nu ii arunce si pe ei in limanul asta prapastios al suferintei. De ce noi? De ce suntem alesi tocmai noi? Predispusi la tot ce nu putem controla, la tot ce nu ne-am dorit? De ce nu putem sa facem lucrurile bine? De ce avem orgoliu? De ce sa traim in tacere? De ce sa renuntam?! Oamenii nu vor invata din greselile noastre sau din greselile celorlalti. Vor face ce vor simti. Vor duce aceiasi greutate, aceiasi disperare...sau nu. Vor fi indiferenti, puternici si cu zambetul pe buze. Dar vor avea in urma mii de intrebari fara raspuns. Pacat. Pacat ca tocmai noi am facut asta. Am spus de atatea ori ca am raspunsul, doar ca am uitat intrebarea. Cate intrebari nu am pus deja? Cate raspunsuri evazive nu mi se plimba prin cap, pe buze si pe obraji? Mereu am fost prezenta aici pentru a spune ce simt. Simt suferinta. Si extaz. Euforie. Lacrimi in ochii. Frig in tot corpul. Cred ca nu mai pot sa scriu pe blog fiindca nu are nimeni urechi sau ochii pentru ceea ce spun si pentru ceea ce zic. Dar obisnuiam sa spun ca acest blog este scaparea mea, jurnalul meu, tot. L-am neglijat. M-am schimbat? Eu, cea care nu stia ce inseamna schimbarea, sa faca asa ceva? Nu. Pur si simplu nu mai sunt asa buna la asa ceva. Nu mai sunt sigura ca asta simt. Sunt prea multe. Prea multe...
                     Sunt aici. Sunt inca aici. Nu astept nimic. Nu mai astept nimic. Stau. Gandesc. Ma pierd printre randuri de cuvinte. Ma pierd printre ganduri. Cine credea ca lucrurile se complica al naibii de mult? Cine stia ca orice as face sa plec din locul acela,  ma aduce inapoi?...
                     

                     Pentru ce? Pentru ce...?

Lucia - Me Over You

Ellie Goulding - Explosions

The Script - Six Degrees Of Separation